0

Returnare

Cf ordonantei nr. 34/2014, articolul 9, privind regimul juridic al contractelor la distanta:

(1) Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 16, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13
alin. (3) şi la art. 14.
(2) Fără a aduce atingere art. 10, perioada de retragere menţionată la alin. (1) expiră în termen de 14 zile de la: 
a) data încheierii contractului, în cazul contractelor de prestări de servicii;
b) ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a produselor, în cazul contractelor de vânzare, sau:
(i) în cazul în care consumatorul comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a ultimului produs;
(ii) în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a ultimului produs sau a ultimei piese;
(iii) în cazul contractelor pentru livrarea periodică de produse pe o perioadă de timp determinată, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a primului produs;
c) în cazul contractelor pentru furnizarea de apă, gaze naturale, energie electrică, atunci când acestea nu prevăd vânzarea într-un volum limitat sau cantitate stabilită, de energie termică sau de conţinuturi digitale care nu sunt livrate pe un suport material, data încheierii contractului.
(3) Părţile contractante îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale pe parcursul perioadei de retragere conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.


Returnarea produselor se va face pe cheltuiala clientului, in cel mult 14 zile de la notificare conform articolului 14 din OUG 34/2014. iZone va inapoia contravaloarea comenzii, incluzand costurile de transport,  in cel mult 14 de zile de la data denuntarii in scris a contractului.
Conform legislatiei in vigoare, renuntarea la cumparare este aplicabila doar clientilor persoane fizice.
Daca produsul este returnat intr-o stare in care nu mai poate fi vandut ca si nou (Ex: lipsa componentelor active si/sau pasive, ambalajele si/sau cutia originala ale produsului au fost deteriorate din diverse motive), consumatorul este responsabil pentru diminuarea valorii produsului.

Returul produselor este acceptat pentru persoanele fizice ce au achizitionat produse de la iZone. Pentru a beneficia de returul produselor in 14 zile calendaristice, trebuie completat formularul de retur aflat in contul clientului, cel tarziu in a 14-a zi calendaristica de la data ridicarii/ primirii produsului, sau trimisa notificare de retragere conform cu modelul de mai jos. Formularele completate dupa 14 zile calendaristice nu sunt luate in considerare. 

Returul produselor se poate face prin curier sau venind direct la sediul nostru, dar nu inainte de a completa formularul de retur si a primi acceptul din partea noastra. Costurile de transport NU sunt suportate de catre noi


Exceptii: 
Nu se pot returna produse aflate in una sau mai multe dintre urmatoarele situatii:

·         Produsul a fost adus pe "comanda speciala" (COMANDA SPECIALA este definita ca fiind lista de produse comandata de catre Beneficiar si care nu se afla in stocul uzual al Furnizorului dar care pot fi livrate pe baza unei comenzi ferme si a platii unui avans, in termenii agreati de parti. Furnizorul il va informa pe Beneficiar daca oricare dintre produsele comandate constituie Comanda Speciala.)

 

De retinut:
In cazurile in care produsele returnate prezinta ambalaje deteriorate sau incomplete, urme de uzura, zgarieturi, lovituri, socuri electrice, accesorii lipsa, certificate de garantie lipsa, ne rezervam dreptul de a decide acceptarea returului sau de a opri o suma din valoarea produsului, suma ce va fi comunicata dupa evaluarea prejudiciilor aduse. 

Cosul meu

Nu ai niciun produs in cosul de cumparaturi.